DRUMETII

 

LEGILE MUNTELUI.

 

1. Sa nu calatoresti niciodata de unul singur pe munte! Ca orice sport, si turismul de munte se practica numai in colectiv.

 

2. Intotdeauna la munte nu se pleaca decat cu echipament corespunzator! Aceasta ar fi o lege a munteluicu drept de viata si de moarte asupra omului care ii incalca domeniul. Timpul la munte are alte rosturi decat la altitudinile joase. In zonele alpine ninsoarea si viscolul se napustesc si cand jos domneste canicula. Ce pateste cel care n-are in rucsac imbracaminte calduroasa? Poate muri inghetat in mai putin de o ora. Caci atunci cand e frig si bate vantul, corpul omenesc se raceste de 5-6 ori mai repede decat cand nu bate vantul. Iar efortul la mers este imens: un strat de zapada proaspata reduce viteza de innaintare cu 25%; cand zapada are 40 cm grosime viteza de mers normala se reduce la mai mult de jumatate, iar cand zapada proaspata ajunge 50 cm, omul nu mai poate merge decat folosind schiuri sau rachete pentru bocanci. Dar ce poate pati omul care dupa ce merge ore in sir in urcus greu nimereste brusc sub o ploaie rece si n-are o pelerina? poate contacta o pneumonie galopanta. Ce inseamna echipament corespunzator? Rucsac (in nici un caz valize sau sacose!), hanorac, pantalon, bocanci (nu pantofi sau tenisi!) de vara sau de iarna (in functie de anotimp), pulovare, tricouri de schimb, cateva perechi de ciorapi - se recomanda atat vara cat si iarna ciorapii de lana si nu din fire sintetice -, o pelerina de ploaie, manusi, fes gros, lanterna, o rezerva de hrana si un bidon de apa. Fara un asemenea echipament minimal nu se recomanda plecarea pe munte, unde vremea este capricioasa si unde orice surpriza trebuie prevenita prin prevedere. Cei care intreprind trasee lungi vor trebui sa ia cu ei un cort, sac de dormit, saltea de izopren, baterii de rezerva pentru lanterna, o coarda de alpinism, un piolet si iarna in mod obligatoriu coltari.

 

3. Este contraindicat sa te avanti pe trasee necunoscute. Pe munte pericolul de ratacire este mare, mai ales ca sunt zone inca nemarcate sau cu marcaje turistice precare. Asa ca intotdeauna turistul inteligent trebuie sa mearga pe un traseu nou cu un ghid sau alti oameni care il stiu foarte bine

 

4. Turismul de munte este incompatibil cu consumul de bauturi alcoolice! Au muntenii o vorba: "pe munte un om beat e ca si mort!". Cele mai mari nenorociri - epuizari, rataciri, moarte prin coma alcoolica, prabusiri, batai, incendii la cabane sau paduri s-au intamplat din cauza alcoolului

 

5. La munte trebuie sa stii ce, cat si cand sa mananci! Functiile organismului intr-un mars pe munte sufera continue modificari. Ori, actul hranirii produce imediat alte modificari biologice interne. Montaniardul mananca putin si des. Imbuibarea duce la molesire si oboseala rapida. Nu se pleaca la drum cu stomacul plin, ci macar dupa o ora de la masa. La sosirea la o cabana nu e bine sa te asezi imediat la masa - de abia dupa 30-40 de minute organismul iese de sub imperiul efortului. In timpul marsului e bine sa se faca la o ora doua, scurte pauze de 10 minute pentru a se manca o bucata de ciocolata, de glucoza, un fruct, si sa se bea o inghititura de apa. Alimentele din rucsac sa fie cu grija alese: conserve proaspete, unt, branza, snitele, chiftelute, carnati, oua fierte tari, napolitane, lapte condensat, nuci,ciocolata, zahar, cateva fructe, glucoza, supe la plic - iata hrana concentrata ce se poate lua in excursii. Sa nu ne lipseasca paine, biscuiti pentru "stocul intangibil" si o sticla pentru apa

 

 

 

 

                                     Comportarea pe parcursul traseului

 

     Terenul muntos creeaza greutati in organizatea si executarea deplasarilor, datorita numarului redus de comunicatii, precum si din cauza naturii si starii lor. In plus, conditiile meteorologice influenteaza in mare masura gradul de practicabilitate a drumurilor.

 

     Daca la cele aratate mai adaugam faptul ca potecile si drumurile inguste de munte pot fi usor blocate prin distrugeri, baraje, avalanse sau prin doborarea cu exploziv a stancilor in locurile inguste, in pasuni, in defileuri, ne putem usor inchipui cate greutati trebuie sa invinga montaniarzii pana la inceperea escaladarii sau ascensiunii, care de fapt solicita cel mai mare efort.

 

     Dupa cum se cunoaste, repetarea si gradarea sistematica a eforturilor dezvolta forta si abilitatea intr-o anumita directie, pregatind corpul si musculatura pentru performante maxime: organismul isi mareste capacitatea de eliminare a toxinelor, inima se obisnuieste cu un lucru mai intens, impingand o cantitate mai mare de sange in tesuturi fara sa accelereze netolerabil pulsul, plamanii isi maresc capacitatea respiratorie, iar respiratia pastreaza un ritm regulat chiar in timpul efortului. Antrenamentul consta, deci, in obisnuirea sistemului nervos de a nu reactiona la oboseala si in adaptarea functionarii inimii, plamanilor, a eliminarii toxinelor la efort, fara a simti corpul obosit si spiritul deprimat, ceea ce ne ingaduie sa facem un lucru mai intens ori un timp mai prelungit decat cel normal. Acest antrenament impins insa in mod silit peste anumite limite poate duce la un asa grad de uzura a organismului, incat intervine surmenajul fizic ( somnolenta si insomnie, pierderea supletei muschilor si articulatiilor, aparitia deprimarii si a oboselii ).

 

     Mersul la munte trebuie sa fie cat mai economic posibil , fapt care se realizeaza prin evitarea eforturilor deosebite si utilizarea rationala a terenului :

- la pornire se va merge intr-un tempo mai lent, ajungand treptat la viteza normala de mers;

- tot timpul ochii cerceteaza terenul, cautand locurile prin care vom pasi;

- IN URCUS panta nu permite sa se abordeze solul cu calcaiul, ci cu varful talpii sau cu toata talpa. Abordarea cu varful piciorului este specifica incepatorilor deoarece articulatia gleznei acestora nu este obisnuita cu amplitudinea prea mare dinapoi spre inainte, intrucat la ses piciorul atinge solul in ordinea calcai- talpa-varf. Mentionam ca dupa 3/5 din perioada totala de sprijin pe pamant, calcaiul, talpa si apoi varful piciorului se ridica treptat si parasesc solul. Urcarea pe varfuri, cu calcaiul aproape intotdeauna in aer, duce la obosirea muschilor gambei si ai coapsei.Prin urmare acest fel de deplasare este epuizanta pentru muschii respectivi.Abordarea solului cu toata talpa deodata este cea mai avantajoasa, intrucat ofera suprafata mare de contact cu solul ( deci stabilitate maxima ) si posibilitatea de a calca fara nici o zdruncinatura ( caci, in timp ce corpul se sprijina solid oe un picior, celalalt, fara a avea greutatea repartizata pe el, se duce inainte si se sprijina pe talpa, fara nici un soc pentru corp ). La sprijinirea corpului pe toata talpa, muschii gambei nu se incordeaza decat o foarte mica perioada din timpul mersului; acest mers permite piciorului un timp de odihna dupa fiecare timp de lucru. In acest scop sunt necesare exercitii pentru a-i obisnui pe montaniarzii cu deplasarea greutatii corpului fara incordarea muschilor si cu acomodarea gleznei prin rotirea gambei dinspre inapoi spre inainte.

 

     In concluzie, pasul la urcus trebuie sa fie rar si regulat, cadenta 60-70 pasi pe minut, cu lungimea in raport cu panta - cu atat mai mica cu cat panta este mai mare, fara incordarea muschilor, cu genunchii flexati, deplasarea corpului prin aplecarea mult inainte a centrului de greutate si prin contractia muschilor piciorului; contactul cu pamantul sa fie luat cu toata suprafata talpii deodata, fara ca piciorul sa aiba pe el greutatea corpului; pe versantii cu panta mai mare de 25%, intre luarea contactului cu pamantul si lasarea greutatii pe picior se va realiza un scurt repaus.

- IN COBORAS: Pe pante cu inclinaerea pana la 15% efortul mersului in coborare nu atinge valoarea lucrului mecanic de la mersul in teren ses. Cand pantele au insa 25% efortul este sensibil egal cu cel al mersului pe orizontala, iar la inclinari mai mari, lucrul mecanic in coborare devine mai mare decat cel in teren ses; pentru cine nu stie sa amortizeze socul contactului fiecarui pas cu pamantul sau efectul acceleratiei gravitatiei, oboseala in coboras este mai mare chiar decat oboseala urcusului aceleiasi pante. Daca s-ar putea pastra regularitatea pasului si daca s-ar frana in intregime la fiecare pas efectul de cadere al corpului la vale, atunci efortul de franare ar fi egal cu efortul de urcare al aceleiasi pante. Cei fara experienta nu incearca sa franeze deplasarea decat dupa 5-6 pasi, cand vad ca viteza de miscare devine periculoasa. Franarea brusca supune muschii la un efort cu mult peste puterile lor; ei se incordeaza (contractandu-se) in asa fel incat, de multe ori, se pot produce rupturi de fibre, deplasari de tendoane, sau cand franarile se repeta des, pot avea loc grave ataxii musculare. In consecinta, trebuie sa se adopte un mers care sa nu franeze total energia produsa de caderea corpului, dar nici sa nu permita o acceleratie intolerabila, care, pentru a fi franata, cere eforturi mari si bruste; in acelasi timp trebuie sa se menajeze la maximum muschii si sistemul nervos. Astfel, mersul in coboras trebuie sa fie din toate punctele de vedere un mers elastic; sistemul locomotor va fi nu un producator de energie, ca in urcus, ci dimpotriva, un amortizor, atat din punct de vedere mecanic - pentru a absorbi energia produsa de cadere -, cat si din punct de vedere fiziologic - pentru a feri organismul si in special sistemul nervos de zdruncinaturi. Caracteristica mersului in coboras va fi: elasticitatea externa a tuturor articulatiilor, fara incordarea muschilor, mersul prezentandu-se ca o balansare a corpului cand pe un genunchi cand pe celalalt.

- respiratia sa fie linistita adaptata la viteza de deplasare ;

- ritmul sa fie variabil in functie de inclinatia terenului ;

- pe pantele cu iarba putin inclinate (25 grade) si pantele foarte inclinate ( peste 40 de grade), urcarea se face direct, intre aceste inclinatii, urcarea se face in serpentine calcand pe aceste inclinatii cu toata talpa. In urcarea directa, varfurile bocancilor vor fi usor departate, iar sprijinul se face pe marginea anterioara a bocancului, folosind toate denivelarile terenului ( adancituri, smocuri de iarba, etc.). In traversari se calca pe toata talpa cu varfurile bocancilor orientate spre vale ( mai mult sau mai putin, in functie de inclinatia pantei ). Nu se calca niciodata numai pe marginea laterala a talpii bocancului;

- pe grohotisuri urcarea se face pe bolovanii mari, iar la coborare numai pe grohotisul marunt.

- in terenul acidentat foarte inclinat se vor utiliza si mainile pentru pastrarea echilibrului, prizele de mana se apasa perpendicular pe suprafata de sprijin;

- ordinea de mers va fi in coloana cate unul, la intervale egale, nu prea aproape pentru a incomoda sau a fi incomodat in mers. Cei mai putin initiati vor fi incadrati in coloana imediat dupa conducatorul grupului;

- atat la urcare cat si la coborare se va avea grija a nu periclita grupul prin dislocari de pietre desprinderi de glii, rostogolirea arborilor cazuti etc;

- dupa primele 20 de minute de mers se va crea un moment de relaxare, prima pauza mai mare (20-30 minute) se va face dupa 2 ore de mers;

- in timpul mersului se recomanda a se vorbi cat mai putin si in nici un caz cu voce tare; nu este bine sa se bea apa numai la finele pauzelor, inainte de a porni din nou la drum ;

- fumatul in timpul mersului este total contraindicat;

- in pauzele mai mari se pot consuma dulciuri ( zahar, glucoza, miere, etc.). Ciocolata nu este indicata in tinmpul efortului;

- iarna pe vreme rea ( viscol, ceata, ger), deplasarea se face in grup compact daca zona nu prezinta pericol de avalanse;

- iarna, pauzele mai lungi, in special pe vant puternic, trebuie evitate. Se recomanda etapele lungi, intr-un tempo moderat, cu pauze scurte si putine. Opririle de 5-10 minute sunt cele mai indicate si se vor face in locuri ferite de vant, fie langa obstacole naturale fie improvizand mijloace de protectie. Daca nu sunt absolut necesare, opririle pot fi evitate;

- in timpul pauzelor este necesara o imbracaminte mai calduroasa decat cea din timpul mersului. Daca pauza este mai mare se va schimba imbracamintea transpirata si se vor consuma bauturi calde excluzandu-se alcoolul;

- in timpul mersului pe viscol sau zapada adanca, capul coloanei va fi schimbat cat mai des. Daca sunt, sa se foloseasca urmele existente;

- observarea reciproca este cel mai bun remediu impotriva degeraturilor ;

- ramanerea in urma grupului nu trebuie admisa sub nici un motiv ;

- cand dificultatile cresc, mai inainte de toate trebuie sa se pastreze buna dispozitie; adeseori accidentele survin dupa depasirea unor dificultati, datorita faptului ca "rasuflam usurati" si atentia incepe sa scada.

- in timpul deplasarilor la munte centrul de greutate al turistului trebuie sa descrie pe cat posibil o linie dreapta;

- la trecerea peste pietre si mici denivelari este de preferat sa se ocoleasca sau sa se paseasca peste obstacole; daca aceasta nu este posibil se va calca integral cu piciorul indoit.

- intotdeauna evitati sa folositi asa-zisele " scurtaturi ", un puct aflat " la cativa pasi ", se poate dovedi a fi mult mai departe decat v-ati inchipuit, el va poate pune in situatia de a nu il atinge si in imposibilitatea intoarcerii la punctul de plecare. In acest mod puteti pierde o groaza de timp ca sa nu mai vorbim de pericolele la care va expuneti. In concluzie nu va abateti de la traseu si incercati sa respectati marcajele turistice

 

                                    ECHIPAMENTUL

 

          In general echipamentul individual se compune din: bocanci, ciorapi, manusi, imbracaminte pentru drum, imbracaminte pentru schimb, imbracaminte pentru ploaie, obiecte de toaleta, cort, sac de dormit, trusa farmaceutica, alimente.

 

     Echipamentul turistic trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie usor de purtat, comod, sa apere de frig si sa fie destul de larg pentru a nu stanjenii miscarile. Stofa imbracamintii trebuie sa fie poroasa, buna conducatoare de caldura si hidroscopica (sa absoarba transpiratia). Imbracamintea din lana este cea mai indicata.Imbracaminte din cauciuc, sau din tesuturi cauciucate, desi apara perfect impotriva agentilor din afara, are totusi marele inconveient ca nu lasa sa se evapore transpiratia. Suprafata tesaturii trebuie sa fie neteda pentru a nu prinde zapada, noroiul sau praful.

 

Imbracamintea si materialele folosite 

     In turele de iarna, la munte se poate merge cu un polartec din seria 100 (cel mai subtire, adica cu densitatea cea mai mica), direct pe piele. Polartecul poate fi cu fermoar scurt, care se baga pe cap, si este bine sa fie cat mai mulat pentru a retine caldura. Avantajul acestuia este ca respira , mentine un termo-climat constant si se usuca foarte repede. Alpinistii occidentali au renuntat de mult la clasicul tricou de bumbac, care atunci cand se uda, in procesul de uscare, "iti suge viata din corp" prin cantitatea mare de energie care se consuma inutil. Polartecul din seria 100 se mai numeste comercial si pille sau techno-pille. La noi in tara se poate gasi la magazinele de specialitate si poarta una din siglele firmelor Mammut sau Think-Pink. Se mai gasesc si in magazinele care comercializeaza echipament de schi. Peste polartecul din seria 100, se poate purta un polartec din seria 200, ceva mai gros. Deasupra se foloseste un hanorac de gore-tex, simpa-tex, dermizax, etc., in esenta ceva cu membrana impermeabila si respirabila pentru a nu face condens. Pentru cei care se catara si au ham pe ei, se recomanda sa foloseasca hanorac cu dubla cheita la fermoar sau o geaca tehnica mai scurta. Polartec exista si seria 300, ceva mai gros, cu densitate mare pe suprafata. La acest al doilea strat protector, se foloseste un polartec din seria 200, 300, etc., care este bine sa aiba fermoar de sus pana jos, eventual cu cheita dubla (pentru ham, acces direct, necesitati fiziologice), iar fermoarul sa fie dublat cu material pentru a nu intra frigul. Polartecul e bine sa aiba buzunare inchise cu fermoar si eventual sa fie ranforsat pe umeri (pentru cararea confortabila a rucsacului + uzura mai intensa) si in coate (protectie + uzura mai intensa).

     Gore-tex-ul este un material de avangarda utilizat si in aeronautica, cosmonautica, medicina, chirurgie plastica (buze), etc. El se prezinta sub forma unei membrane ca de cauciuc, ce are urmatoarele proprietati de baza: este impermeabila, are termo-climat, respira, elimina condensul. La aceste materiale termo-climatul depinde foarte mult de purtator, daca acesta degaja caldura. Gore-tex-ul este ca o punga, din aceasta cauza hanoracii au atitea sisteme de inchidere (strapuri, snururi, capse, arici, fermoare etc.), pentru a nu lasa caldura sa iasa, dar mai intai trebuie sa produci si sa mentii aceasta caldura. De multe ori se confunda gore-tex-ul cu materialul exterior, care poate fi orice, chiar si tercot. Dar gore-tex-ul este o membrana care se simte la pipait, imediat sub materialul exterior, este ca o piele subtire (ideea de la baza inventarii lui a fost chiar pielea umana). Hainele de gore-tex trebuie sa aiba cusaturile vulcanizate, pentru a nu permite sa intre apa pe acolo. De asemenea, multe modele au fermoare interne care permit atasarea unui bluze de polartec 200. Hainele de gore-tex pot fi din mai multe straturi, de regula dublu strat (cele cu plasa) sau triplu strat (cele la care se vede laminarea, mai groase si mai rigide). Gore-tex-urile incep sa-si piarda proprietatile cam dupa 2-3 ani, incep sa ia apa, daca sunt spalate intens si mai repede. Deci ele trebuie spalate cit mai rar, rezista maximum la 2-3 spalari. Exceptie face triple-ceramic-point de la Lowe-Alpine care rezista la 20 de spalari. Exteriorul gecilor de gore-tex poate fi de la cordura 1000 (material foarte rezistent la abraziune, fibra incepe sa se toceasca dupa 16 ani) pina la pac-lite (material foarte usor si mic ca volum).

 

Bocancii

     Se spune ca buna dispozitie in excursie pleaca de la bocanci. Rolul bocancilor este de a apara picioarele de frig si totodata de a tine stransa articulatia gleznelor.

     Cum trebuie alesi bocancii?

      Pielea exterioara a bocancului trebuie sa fie destul de groasa si impermeabila. Captuseala nu trebuie sa provoace cute la ciorapi, fapt care da nastere la rosaturi foarte dureroase.

     Bocancii trebuie sa fie bine fixati pe picior. La alegerea lor este indicat a se proba cu 1-2 perechi de sosete in plus. Un bocanc prea larg favorizeaza aparitia rosaturilor, iar unul stramt provoaca dureri si stinghereste mersul.

     Talpa trebuie sa fie groasa(din mai multe randuri), aderenta si flexibila. Rama bocancului trebuie sa fie bine cusuta, pentru a nu patrunde apa.

     Bocancii trebuie intretinuti cu grija si unsi la vreme. Pielea exterioara se usuca la o caldura potrivita, iar interiorul se usuca introducandu-se in bocanci hartie de ziar.

     Ungerea bocancilor e bine sa se faca in timpul verii si toamnei, iar iarna sa se dea numai cu crema. Aceasta operatie intretine pielea supla si impereabila. Bocancii se ung pana cand pielea si talpa se imbiba bine. Operatia se repeta de mai multe ori la interval de cateva zile.

     O reteta pentru impermeabilizarea bocancilor este urmatoarea: ceara galbena (4 parti), terebentina (4 parti), ulei de ricin (4 parti), ulei de in (40 parti), rasina de brad (1 parte).

     Toate aceste componente se amesteca la cald. Unsoarea astfel preparata, calda, se intinde pe toata suprafata bocancului,avandu-se o grija deosebita la cusaturi si la rama. Dupa aceea incaltamitea se pune intr-un loc cald sau la soare. Operatiunea se repeta pana ce pielea se imbiba si devine impermeabila.

 

Ciorapii

     In bocanci se poarta doua randuri de ciorapi: una din bumbac subtire,iar peste acestia una din lana groasa. Lana absoarbe transpiratia pentru a nu se irita piciorul.

 

Parazapezile

     In turele de iarna pentru impiedicarea patrunderii zapezii, a umezelii, in bocanci se foloseste o pereche de parazapezi confectionate din material de fas impermeabil. Daca iarna sunt indispensabile, vara se folosesc pentru a impiedica patrunderea pamantului si pietricelelor in bocanci, murdarirea pantalonilor de noroi.

 

Manusile

     Cele mai indicate pentru iarna sunt manusile cu cinci degete peste care se imbraca o alta pereche de manusi cu un deget, confectionate din foaie de cort, imblanite sau captusite cu postav. O pereche de manusi este bina sa fie in rucsac chiar si in turele de vara, daca se pleaca pana pe varful muntelui.

 

Caciula

     Se recomanda o caciula din lana sau o sapca din foaie de cort captusita in interior cu postav.

 

Pelerina

     Pelerina de ploaie este foarte utila... bineinteles cand ploua. Ea trebuie sa fie destul de larga pentru a acoperii si rucsacul.

 

Ochelarii de soare

     Iarna ochelarii de soare sunt indispensabili. Ei trebuie sa opreasca 85% din radiatiile spectrului vizibil pentru ca sa nu fie vatamat ochiul in conditiile unei iluminari puternice. Pentru o perspectiva buna in ceata se folosesc lentile de culoare galben, rosu, portocaliu, iar pentru soare puternic lentile de culoare verde sau gri-inchis.

 

Rucsacul

    Rucsacul e bine sa fie cat mai incapator, rezistent, portabil si usor.

     Exista doua tipuri de rucsac:

     Rucsacii cu cadru de aluminiu - Cadrul tine sacul la o oarecare distanta de corp, lasand aerul sa circule, transpiratia sa se evapore, insa prezinta unele inconveniente din cauza carora a fost abandonat: sunt grei, sunt lati, ceea ce creaza piedici in cazul parcurgerii unor trasee mai dificile.

     Rucsacul tip "banana" - Acesta se muleaza pe spate si este mai usor de carat.Asezarea diferitelor obiecte in rucsac trebuie sa se faca intr-o anumita ordine pentru a le gasi repede la nevoie. Impartirea optima a greutatii din rucsac pentru turele lungi se face astfel: jos se pun lucrurile usoare (sac de dormit), apoi vin cele cu greutate medie, iar in dreptul omoplatilor se pune ce este mai greu. Pe exterior se aseaza tot lucruri usoare. La gura sacului vor fi puse obiectele de necesitate imediata ca: pulover, hanorac, etc.

     Pentru excursii de o zi in imprejurimile locului de tabara e indicat sa ai un rucsac mai mic in care sa incapa strictul necesar: hanoracul, un pulover, cateva alimente, aparatul foto, un briceag, bidonul cu apa.

 

 

 

Pentru traseele obisnuite de o zi, alpinistii trebuie sa ia cu ei in rucsac:

- fasa;

- leucoplast;

- pansament;

- aspirina;

- pomada contra arsurilor de soare;

- alifie pentru buze.

 

    = lista cu continut minim al unei truse medicale

- 2 pachete pansaplast;

- 100 g vata;

- 2 pachete pansament;

- 1 buc. leucoplast;

- 5 pastile algocalmin;

- 1 tub aurocilina;

- 1 pastila Burrow;

- sulfamida praf;

- piramidon, aspirina;

- saprosan;

- apa oxigenata, tinctura de iod.

 

     In ture mai indelungate, aceasta lista se completeaza cu:

- fenisan;

- jecolan;

- codenal;

- ser antiviperin (in termos cu gheata);

- seringa;

- atele;

- bicarbonat de sodiu;

- talazol, mexaform;

- garou de cauciuc;

- ceai de menta, tei, musetel;

- pomada impotriva arsurilor de soare;

- creme pentru protectia pielii;

- alcool medicinal;

- vitamine;

- antibiotice;

- somnifere.

 

     O trusa sanitara cat mai completa a fiecarui turist care urca pe munte, ar trebui sa contina:

Algocalmin - 10 tablete, algocalmin fiole - 5 buc, antinevralgice -10 tablete, aspirina tablete - 10 buc, bioxiteracol spray, tetraciclina unguent, saprosan pulvis - 1 cutie, furazolidon - 10 tablete, nitroglicerina - 5 flacoane, calmogastrin - 10 tablete, carbune medicinal -10 tablete, femiramin - 10 tablete, alcool sanitar, rivanol, apa oxigenata, alcool iodat, fase diferite - 2,3 bucati, comprese sterile - 2 pachete, vata - 50 g, leucoplast - 1 rola, pansament gen "Romplast" cu rivanol, garou cauciuc - 80 cm, ace de siguranta, ac si ata, foarfeca.

 

 

    

                                                   S.O.S.

initialele cuvintelor din limba engleza SAVE OUR SOULS inseamna "Salvati sufletele noastre"

 

     Un om sau un grup de oameni aflati pe munte in mare pericol - rataciti, raniti, epuizati, in neputinta de a mai inainta, pana la cea mai apropiata cabana ori localitate, atacati de rauvoitori sau de animale salbatice, surprinsi de o calamitate (foc, inundatie, alunecare de teren, avalansa) - au dreptul sa ceara ajutor lansand alarme dupa codul de semnalizare montana.

 

     Devine o obligatie sociala pentru oamenii aflati pe munte sa lanseze si in cazul cand observa ca alti semeni de-ai lor, cabane, refugii sau asezari umane au nevoie de ajutor sau sunt amenintate de pericolele mai sus enumerate.

 

     Alarma pe munte trebuie data, insa, cu toata seriozitatea si raspunderea cetateneasca si numai in situatii reale de nevoie de ajutor sau in caz de pericol stiut fiind ca o falsa alertare a unor formatii de salvare montana sau a unor organe de stat este pedepsita aspru de lege.

Cum se da alarma?

     La munte alarma, care inseamna si chemare in ajutor, se face prin lansarea in spatiu a sase semnale pe minut, la intervale egale intre ele, adica un semnal la zece secunde. Semnalele lansate pot fi luminoase, acustice sau vizuale.

Semnalele luminoase se pot realiza cu diferite mijloace: noaptea, prin emiterea celor sase semnale de lumina cu ajutorul lanternei, a unui felinar, sau a oricarei surse luminoase sau prin lansarea a sase rachete de mana, la intervale de cate zece secunde sau trase din pistol; prin acoperirea-descoperirea unui foc, a flacarii unui aragaz sau primus de voiaj sau chiar a unei lumanari cu o patura ori un hanorac; prin aprinderea succesiva, la intervale cerute de cod, a cate sase chibrituri. Ziua, semnalele luminoase se pot improviza cu o oglinda ce reflecta razele soarelui sau cu rachete lansate manual sau cu pistolul.

 

     Semnalele acustice se pot lansa prin tipete, fluieraturi (executate din gura sau cu fluierul - chiar unul improvizat -), prin lovirea unui obiect metalic de rezonanta (piolet, ceaun, bete de cort, gamela, plosca, butelie de aragaz, linguri etc) la intervalele cerute de cod.

 

     Semnalele vizuale altfel decat cele luminoase, care si ele se vad-se pot executa prin fluturarea, prin ridicarea unei esarfe improvizate dintr-un obiect vestimentar (camasa, tricou, hanorac, pulover, pantalon, patura etc.) ori prin ridicarea deasupra capului, sau pe o inaltime, a unei crengi de brad, a oricarui alt obiect sau macar prin ridicarea, cat mai sus a unui brat.

 

 

FOARTE IMPORTANT: cele sase semnale, de orice natura ar fi ele se lanseaza fiecare la zece secunde, timp de un minut; intre ele se face o pauza de un minut-doua; este lesne de inteles ca semnalele de alarma se lanseaza in directia potecilor montane, a cabanelor, hotelurilor sau localitatilor apropiate.

     In cazul in care turistul care are nevoie de ajutor se afla intr-un refugiu alpin, sau in vecinatatea lui, el da alarma inaltand imediat fanionul rosu. Acesta avand dimensiuni de 2 x 2 metri, se afla obligatoriu, in dotarea fiecarui refugiu sau casa de adapost nepazita si se inalta pe un catarg anume ancorat in locul unde poate fi vazut de la mari distante. 

 

Cum se raspunde la semnalul de ajutor? 

     Cand cineva zareste semnalul prin care se solicita ajutor pe munte - cele sase semnale pe minut sau fanionul rosu - este obligat sa raspunda imediat celui care l-a lansat.

 

     Confirmarea ca semnalul de alarma a fost receptionat se face prin remiterea a trei semnale pe minut - acustice, vizuale sau luminoase - fiecare lansate la douazeci de secunde unul de celalalt.

 

     Cel care cere ajutor trebuie sa continue sa dea semnale pana cei ce vin sa-l ajute ajung langa el, in acest fel accidentatul putand fi usor de reperat de salvatori, caci adeseori s-a intamplat ca cel ce a receptionat cererea de ajutor, si a dat raspunsul de receptionare, s-a grabit spre cabana cea mai apropiata si a cazut el insusi victima grabei, sau n-a stiut sa arate cu precizie unde a vazut chemarea, iar legatura cu accidentatul s-a pierdut.

 

FOARTE IMPORTANT: cel care a receptionat semnalul de chemare in ajutor este obligat - dupa ce a raspuns celui care l-a lansat - sa alerteze imediat cea mai apropiata cabana, statie meteorologica, orice alta unitate care ar putea transmite mai departe alarma sau sa anunte grupurile cele mai apropiate de turisti care la randul lor trebuie sa alerteze formatiile SALVAMONT sau, daca este cazul, vanatorii de munte.

 

 

                     DESPRE PREVENIREA ACCIDENTELOR IN MUNTI

 

     Pericole obiective, care sunt legate de munte sau de natura. Acestea sunt:

Oscilatii mari de temperatutra si razele ultraviolete;

Descarcari electrice

Ceata

Furtuna

Caderi de piatra

Avalanse

Precipitatii atmosferice

Trasee alpine dificile

 

     Pericole subiective, care sunt legate de om. Acestea sunt:

Stare de sanatate necorespunzatoare;

Lipsa de antrenament fizic si psihic;

Necunoasterea traseelor;

Necunoasterea tehnicii alpine si de schi;

Necunoasterea sau subestimarea pericolelor obiective;

Supraestimarea fortelor poprii, bravada, solitarism, parasirea grupului;

Nerespectarea regulilor pe partiile de schi;

Nerespectarea regulilor in pesteri sau avene

Nerespectarea regulilor pe mijloacele de transport pe cablu.

 

     Metodele de prevenire sunt multiple si se pot imparti in urmatoarele trei categorii:

 

Educative:

     Raspandirea cunostintelor despre munte in mod organizat (sedinte, convorbiri cu turistii in cabane, tabere pentru elevi si studenti); editarea manualelor, brosurilor, hartilor, afiselor, folosirea presei, proiectarea diapozitivelor, filmelor, organizarea expozitiilor fotografice;

     Instruirea cabanierilor, sub toate aspectele pentru prevenirea accidentelor in munti;

     Transmiterea sau afisarea buletinului meteorologic despre starea vremii, a zapezii, pericolului de avalanse.

 

Realizarea unor obiective in munti:

     Construirea cabanelor si refugiilor la locuri necesare, inexistente in prezent;

     Intretinerea marcajelor si efectuarea noilor marcaje si table indicatoatre;

     Afisarea hartii, la cabane, despre zona respectiva;

     Instalarea tablelor avertizoare pe partiile de schi si in zone care prezinta pericole;

     Modernizarea partiilor de schi, asigurarea stalpilor de funicular cu material amortizant, montarea plaselor de protectie in locurile periculoase;

     Construirea digurilor antiavalanse in zone cu afluenta turistica

     Amenajarea partiilor de schi pentru incepatori.

 

     Actiuni speciale:

     Patrularea pe zone dificile si in perioada de afluenta turistica;

     Prezenta echipelor Salvamont pe partiile de schi in perioada de afluenta mare

     Atentionarea turistilor si schiorilor care nu au echipament corespunzator sau nu au un comportament adecvat

     Luarea de masuri severe impotriva acelor persoane care distrug marcajele, semnele avertizoare si nu respecta regulile pe partiile de schi.

 

 

ABC FITNESS
UltraMind ESP Sport.ro
Victor Benescu.ro
Positive LIFE.ro
ABC FITNESS
 
 
 
Servicii creare site creare site